Romanian Business Resilience Network
Afacerea ta CONTează!
Misiune
Să conectăm profesioniștii pentru consolidarea rezilienței afacerilor
Viziune
SĂ CREĂM ANTREPRENORUL PREGĂTIT PENTRU VIITOR
Reziliența afacerii – un concept poate nou pentru mulți antreprenori, deja implementat însă de cei care au fost conștienți de valoarea adăugată pe care echipa de profesioniști din jurul lor o poate aduce unei afaceri.
Totuși, să nu trecem cu vederea că, acum peste 2500 de ani, Confucius spunea: „Cea mai mare glorie nu este să nu cazi niciodată, ci să te ridici de fiecare dată când cazi”. Deci încă de atunci Confucius își îndemna conaționalii să fie rezilienți.
Perturbările, dezastrele au fost prezente întotdeauna în viața mediului de afaceri. Uneori hazardul, alteori eroarea umană a provocat situații de cotitură în viața unei afaceri. Poate că niciodată acestea nu au fost atât de bine popularizate și conștientizate ca acum, în situația creată de pandemia de COVID-19. Deși, dacă ne referim doar la una dintre cauzele care pot genera un șoc în societate, și anume izbucnirea pandemiilor, cu siguranță nu s-au uitat încă cele generate de gripa aviară, gripa porcină, este drept, la o scară mai mică față de situația actuală. Ne întrebăm, acum, de ce am reușit să învățăm atât de puțin din acele lecții care ne-ar fi putut pregăti să facem față șocurilor viitoare?
Oare câți antreprenori au inclus managementul crizei în strategia lor? Câți dintre ei au înțeles importanța includerii rezilienței în strategia de afaceri? Dar autoritățile publice? Oare câte dintre acestea au încorporat reziliența în strategia lor?
Tocmai pentru a evita ca și această lecție a pandemiei de COVID-19 să treacă fără să se învețe mare lucru, Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR), organism profesional de utilitate publică ce reprezintă profesioniștii contabili – experții contabili și contabilii autorizați – a considerat utilă, în interes public, lansarea Rețelei române pentru reziliență în afaceri, deschisă tuturor părților interesate care pot contribui pentru a ajuta comunitatea de afaceri să fie pregătită să răspundă în caz de șocuri/dezastre, să se redreseze, să se reinventeze și să persevereze în reconstrucția afacerii ca, în cele din urmă, să prospere.
Pe termen scurt, rețeaua își propune să identifice și să promoveze soluții care pot atenua impactul pandemiei de COVID-19 asupra afacerilor și asupra economiei din România. Pe termen lung, rețeaua își propune să contribuie la consolidarea rezilienței mediului de afaceri la șocurile/dezastrele viitoare.
Ce ne dorim?
Cu siguranță, actuala pandemie de COVID-19 a avut un impact negativ pentru cei mai mulți și la fel de sigur este că a permis tuturor actorilor implicați să acumuleze o experiență de neprețuit. Este momentul ca toate părțile interesate să se reunească și să folosească lecțiile învățate pentru a reconfigura modelele de afaceri și de operare pentru noua normalitate, inclusiv pentru a adapta sistemul de reglementare la aceasta.
În realizarea acestora
Pentru că fiecare verigă din lanțurile de aprovizionare care formează țesătura pe care se sprijină economia și societatea, în ansamblul ei, este importantă, considerăm că este interesul comun al tuturor să ne implicăm pentru a consolida reziliența în fiecare afacere pentru ca această țesătură a lanțurilor de aprovizionare să fie cât mai solidă. Astfel, cei cu experiență vor avea șansa să partajeze cunoștințele, bunele practici, iar cei fără experiență vor avea șansa să fie mai bine pregătiți pentru viitor.
COVID-19 – O mare provocare pe care doar împreună o putem transforma într-o oportunitate!
Vă așteptăm pe toți – antreprenori, autorități de reglementare, societatea civilă, mediul academic, liber-profesioniști – care împărtășiți aceste idealuri să vă alăturați rețelei și, împreună, să contribuim la consolidarea rezilienței afacerilor.